Potrivit guvernului SUA, aplicația TikTok a încălcat Children’s Online Privacy Protection Act, o lege care spune că orice aplicație pentru copii trebuie să solicite acord parental pentru colectarea datelor personale ale utilizatorilor cu vârste sub 13 ani, cum ar fi adresele de e-mail.

Departamentul de Justiție al SUA a declarat că TikTok a permis copiilor să își creeze conturi și să filmeze și partajeze videoclipuri scurte utilizatorilor aplicației, inclusiv adulților. Astfel, copii au putut să interacționeze cu adulți și cu conținutul pentru adulți pe aplicație. De asemenea, aplicația a colectat informațiile personale ale minorilor, fără acordul părinților, și nu a respectat cererile acestora de a șterge conturile copiilor.

Aplicația TikTok, deținută de compania ByteDance, cu sediul în China, s-a confruntat cu diferite probleme în SUA, fiind considerată “o amenințare la adresa securității naționale”. Totuși, potrivit datelor TikTok, 170 de milioane dintre utilizatorii acesteia provin din SUA. 

Anul trecut, TikTok a fost amendată de UE cu 345 de milioane de euro, pentru că nu a reușit să protejeze utilizatorii minori. Concret, conturile copiilor cu vârste între 13 și 17 ani erau setate automat ca fiind publice, astfel încât orice persoană ar fi putut avea acces la conținutul postat de aceștia.

Surse: Reuters, NBC News

Foto: Boumenjapet | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday