Bloomberg, care citează cifre adunate și analizate de experții de la Dataforce, companie specializată în analizarea evoluțiilor din domeniul noilor tehnologii, arată că înmatriculările de mașini electrice chinezești, în iunie, au ajuns la peste 23 de mii în Europa, fiind cel mai ridicat volum de până acum. Față de luna mai, creșterea a fost de 72%, iar comparativ cu totalul vehiculelor electrice europene înmatriculate în iunie, numărul a fost de două ori mai mare. Bloomberg amintește că între importurile produse în China și supuse taxelor se află și autovehicule ale producătorilor occidentali precum Volvo, BMW și Tesla.
În continuare, experții vor urmări, în lunile următoare, dacă creșterea cotei de piață pentru vehiculele electrice chinezești se va menține, pe măsură taxele suplimentare încep să fie aplicate.
Experții subliniază că explozia exporturilor chinezești în Europa a fost o urmare a impunerii noilor taxe. Firma care s-a concentrat cel mai mult pe exporturi înainte ca taxa să intre în vigoare a fost SAIC, companie de stat. Aceasta a fost urmată de MG4, care și-a crescut înmatriculările în Europa în iunie cu aproximativ 40%.
Dincolo de creșterea numărului de mașini electrice chinezești în Europa, producătorii au acordat și o serie de oferte, iar campaniile de promovare au fost intensificate, mai ales în contextul Campionatului European de Fotbal. De altfel, creșterea a fost susținută și de acordarea subvențiilor pentru vehiculele electrice în Italia, care a dus la dublarea vânzărilor.
Conform datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), iunie a fost, după numărul de înmatriculări de vehicule electrice, a treia cea mai ridicată lună pentru volumele mașinilor electrice, cu 208.872 înmatriculări în regiune.
Sursă: Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.