Cele două țări vor trimite 14 tancuri Leopard 2A4 recondiționate, în contextul în care acestea doresc să sporească sprijinul militar, a declarat, astăzi, Ministrul olandez al Apărării. “Toate cele 14 tancuri vor fi livrate simultan înainte de sfârșitul verii”, a adăugat acesta.

Într-o declarație emisă de guvernul olandez, se menționează că 12 tancuri au fost deja recondiționate și revizuite de producătorul german de armament Rheinmetall, în timp ce ultimele două trec prin testările finale. Nu a fost menționată o dată exactă pentru livrare. 

Anul trecut, Olanda, Danemarca și Germania au declarat că vor încerca să trimită Ucrainei 100 de tancuri Leopard recondiționate. Guvernul Germaniei a afirmat că a trimis deja 18 ca parte a ajutorului. 

De la începutul invaziei ruse, Olanda și Danemarca au oferit un ajutor militar semnificativ Ucrainei, inclusiv avioane de luptă F-16.

Sursă: Politico 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday