Regele Charles a cerut ca panourile fotovoltaice să fie instalate pe o parte a acoperișului Palatului Windsor. În acest moment acesta este din plumb și are nevoie urgentă de reparații. De anul viitor, și mai multe panouri forovoltaice vor fi instalate în alte locuri disponibile de pe domeniul Windsor.
Anunțul Casei Regale mai arată și că două mașini Bentley ale Regelui Charles vor fi modificate astfel încât să funcționeze cu biocombustibili, de anul viitor. Precizează că aceasta “este o măsură provizorie”, până când toate mașinile folosite pentru transportul membrilor Familiei Regale vor fi electrice.
Anul viitor, Palatul Buckingham va intra în posesia a două elicoptere noi de tip Agusta Westland AW139, pentru a le înlocui pe cele pe care le folosește de 15 ani, și “pentru a permite utilizarea combustibilului de aviație sustenabil”.
Implicat activ în campania pentru combaterea schimbărilor climatice, Regele Charles a instalat în trecut (pe vremea când era Prinț de Wales) panouri fotovoltaice și pe locuința sa din Clarence House, Londra.
Surse: The Telegraph, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.