Într-un discurs ținut la Aspen Security Forum vineri, secretarul american de stat, Antony Blinken, a vorbit despre situația Ucrainei, în contextul în care există mari șanse ca Donald Trump să revină la Casa Albă, în urma alegerilor din noiembrie.
În timpul discursului său, Blinken a subliniat că Ucraina ar putea supraviețui și fără sprijinul SUA, în cazul în care noul președinte ar schimba politica de ajutor. Secretarul de stat a menționat că orice nouă administrație americană ar trebui să țină cont de sprijinul bipartizan puternic pentru Ucraina în Congres și de acordurile de securitate semnate cu Ucraina și peste 20 de alte țări.
Despre asta, oficialul american a declarat că acum o săptămână, la summitul NATO, peste 20 de țări s-au reunit pentru a anunța că au negociat și au semnat acorduri bilaterale de securitate pe 10 ani cu Ucraina, “lucru care înseamnă că toate aceste țări, inclusiv Statele Unite, s-au angajat să ajute Ucraina în următorul deceniu să își consolideze capacitatea de descurajare și apărarea. Acum, dacă ar fi să renunțăm la asta, presupun că este posibil. Dar, din fericire, avem alte 20 și ceva de țări – și ne îndreptăm spre mai mult de 30 – care vor face același lucru. Acestea sunt angajamente pe termen lung față de Ucraina”.
El a continuat spunând că Ucraina se află pe un curs care îi asigură că “va sta pe propriile picioare din punct de vedere militar, economic și democratic”.
Blinken a atras atenția și asupra faptului că, dacă sprijinul oferit Ucrainei este oprit, există șanse ca Putin să extindă agresiunile peste granițele ucrainene: “Dacă ne oprim, dacă dăm înapoi, dacă lăsăm Ucraina baltă, ce va face Putin ? Atunci își va relua cu adevărat agresiunea și, eventual, va avea o șansă de a reuși acolo unde până acum a eșuat. Nu se va opri la Ucraina. Este posibil să atace și alte țări din regiune, inclusiv aliații NATO. Și alți potențiali agresori aflați departe de Ucraina – departe de Europa – iau și ei lecții din această situație”.
Tot vineri, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și Donald Trump au avut o conversație telefonică, iar după aceasta Trump a reiterat că “dorește să aducă Ucraina și Rusia la masa negocierilor și să aducă pacea în lume”.
Până acum, comentariile publice făcute de Donald Trump au variat, de la criticarea sprijinului acordat de SUA pentru apărarea Ucrainei la susținerea acestuia, în timp ce JD Vance a fost unul dintre liderii eforturilor republicanilor de a bloca asistența militară și financiară de miliarde de dolari acordată de SUA.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.