Financial Times a stat de vorbă cu mai mulți finanțatori ai democraților, iar presiunea pusă pe actualul președinte de a se retrage din cursă “este menționată în interviurile cu donatorii, de pe Wall Street și până la Hollywood, ceea ce reprezintă un nou risc existențial pentru realegerea lui Biden, în condițiile în care campania electorală pentru Casa Albă din acest an se presupune că va fi cea mai scumpă din istoria SUA”, arată publicația financiară.
Donatorii democrați au avertizat că “banii pentru efortul electoral din noiembrie seacă” din cauza refuzului lui Joe Biden de a se retrage și a șanselor tot mai mari ale lui Donald Trump de a redeveni președintele SUA.
De la cofondatorul Netflix, Reed Hastings, la mogul hotelier Stewart Bainum Jr și la actorul George Clooney, care s-a referit în mod explicit la acuitatea mentală a președintelui, donatorii au depășit zidul făcut de seniorii Partidului Democrat american în jurul președintelui, iar atitudinea lor de după dezbaterea cu Trump a evoluat “de la lipsă de entuziasm la furie, acum”, a spus o persoană implicată în strângerea de fonduri pentru președinte. FT arată că apelul lui Clooney ar putea avea un impact foarte mare asupra campaniei lui Biden, iar alți donatori de top, mai ales manageri ai unor fonduri de pe Wall Street, ar putea adopta în zilele următoare o poziție similară.
Echipa de campanie a lui Biden a susținut că dezbaterea cu Trump de la sfârșitul lunii trecute nu a afectat strângerea de fonduri, dar aceasta este crucială exact în statele în care rezultatul este imprevizibil și care își schimbă preferințele de la un mandat la altul. În plus, mai arată FT, Biden se confruntă acum cu perspectiva de a trebui să finanțeze publicitate electorală în mai multe astfel de state, în care inițial părea că va câștiga fără probleme.
Totuși, o sumă mai mare de bani pentru campania electorală nu garantează victoria. De exemplu Trump a învins-o pe Hillary Clinton în 2016, în ciuda faptului că a strâns mai puțini bani. În cursa din 2020, Biden a devenit primul candidat din istoria SUA care a strâns peste un miliard de dolari și l-a învins pe Trump, care a strâns 774 de milioane de dolari, potrivit OpenSecrets.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.