Update ora 21:30. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a oferit o actualizare în privința bilanțului intervențiilor, după furtuna din această după-amiază. În total, 70 de copaci au fost doborâți și șase acoperișuri de case au fost avariate. Totodată, trei străzi au fost blocate și 41 de autovehicule au fost afectate.
Știrea în formă inițială. Conform ISU București-Ilfov, ca urmare a furtunii din intervalul orar 17.30 – 18, au fost doborâți 31 de copaci în București și au fost distruse acoperișurile a cel puțin două case. În județul Ilfov a fost înregistrată o singură solicitare, pentru un stâlp de lemn căzut.
Cele mai importante evenimente:
- Str. Râşnov – surpare în carosabil de aproximativ 1 m.
- Șos. Leordeni – copac căzut;
- Str. Taberei, Popești – stâlp căzut;
- Str. Carotei – copac căzut pe auto;
- Splaiul Independenței, Zona Izvor – copac căzut pe carosabil;
- Str. Caporal Anghelache Ivan – copac căzut pe auto;
- Str. Ştirbei Vodă intersecţie cu Calea Plevnei – copac căzut pe linia de troleu;
- Str. Munţii Ghurghiului – copac căzut pe linii de tensiune;
- Str. Pucheni – copac căzut pe linii de tensiune;
- Str. Pictor Arthur Verona – copac căzut;
- Blvd. Eroii Sanitari – copac căzut;
- Str. Stoicăneşti – copac căzut pe ţeava de gaz;
În intervalul orar menționat, în zona București – Ilfov a fost în vigoare o avertizare nowcasting Cod Galben de furtună, cu intensificări ale vântului, vijelie, viteza la rafală de 50-60 km/h, descărcări electrice, grindină și ploi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.