UPDATE. Misiunea a fost încheiată. Salvamontiștii au încercat inițial să recupereze cadavrul folosind elicopterul, însă, din cauza zonei împădurite și a văii înguste, a fost nevoie de coborârea terestră a salvamontiștilor în prăpastie. S-a luat decizia împușcării ursului, care s-a aflat tot timpul în apropierea victimei.
Știrea inițială: Potrivit Salvamont Prahova, un turist a anunțat la 112 că o tânără a fost atacată de un urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă. News relatează că, potrivit jandarmeriei, bărbatul a cerut ajutorul, transmițând că animalul a atacat-o pe femeie și a târât-o după el.
“O echipă de intervenție a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă și, în urmă cu puțin timp, a coborât în rapel pe firul văii, unde a găsit victima, din păcate decedată. Operațiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat și a prezenței în continuare a ursului, care se află la aproximativ 10-15 metri de salvatorii montani. Turistul care a văzut întregul eveniment și a sunat la 112, a fost preluat de către jandarmii montani și coborât în Bușteni”, au precizat salvamontiștii.
Cu puțin timp în urmă, Salvamont Prahova a transmis că salvatorii încearcă extracția cu elicopterul, deși zona este împădurită și valea îngustă, pentru a scurta timpul de recuperare a victimei și a nu mai expune salvatorii montani la potențiale atacuri ale ursului.
A fost emis un mesaj RO-Alert în Bușteni, pentru semnalarea prezenței ursului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.