În încercarea de a construi un “front republican” împotriva extremei drepte, toți candidații de pe locul trei din Noul Front Popular de stânga și aproape toți cei din coaliția Ansamblul (Ensamble), din care face parte și partidul președintelui Emmanuel Macron, s-au retras de pe liste. Potrivit datelor Le Monde citate de Financial Times, este vorba de mai mult de 200 de candidați ai partidelor de stânga și centru. Acțiunea coordonată are scopul de a evita împărțirea voturilor în fața candidaților de la Reuniunea Națională (RN), în încercarea de a reduce astfel probabilitatea extremei drepte de a obține majoritate absolută, în urma alegerilor cu miză mare din acest weekend.
“O majoritate absolută pare foarte puțin probabilă, deși va trebui să facem un sondaj pentru a fi siguri“, a spus Mathieu Gallard, directorul Ipsos France, precizând că “este foarte, foarte probabil” ca RN să câștige cel mai mare număr de locuri. Liderul RN, Marine Le Pen, a declarat marți că, dacă partidul ei nu reușește să obțină o majoritate pe cont propriu, va căuta aliați care să ajute la formarea unui guvern.
Alegerile pentru cele 577 de locuri din Adunarea Națională a Franței sunt un proces în două tururi. În circumscripțiile în care niciun candidat nu a câștigat definitiv în primul tur, primii doi candidați, precum și orice candidat cu mai mult de 12,5% din numărul total de alegători înregistrați în circumscripția respectivă, trec în al doilea tur. RN și-a asigurat primul loc în 296 de locuri în urma primului scrutin. Trebuie să câștige 289 pentru o majoritate absolută. Cine obține cele mai multe voturi în turul doi câștigă locul în Parlament.
O prezență mare la vot duminică înseamnă că aproximativ 300 de circumscripții se confruntă acum cu potențiale runde în trei candidați, care, teoretic, favorizează RN. Pentru a bloca RN, politicienii de centru-dreapta și de centru-stânga din Franța au decis retragerea din cursă a candidatului clasat pe trei. De asemenea, îndeamnă alegătorii să susțină candidatul de pe locul doi.
“Alegătorii francezi vor face o alegere morală pentru a contracara RN, dar, făcând acest lucru, vor construi o Franță care este neguvernabilă“, susține Martial Foucault, profesor la Sciences Po Paris.
Potrivit rezultatelor finale pentru primul tur de duminică de la Ministerul de Interne, RN a obținut 33% din voturi, Noul Front Popular de stânga 28%, iar alianța Ensemble a lui Macron 21%.
Sursă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.