România și Olanda s-au întâlnit în optimile competiției, la Munchen, pe același stadion unde naționala a învins Ucraina cu 3-0. Tricolorii au început în formula: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș – M. Marin – Man, Stanciu, R. Marin, I. Hagi – Drăguș.

Meciul a fost dominat clar de Olanda, care și-a creat foarte multe ocazii de a înscrie. În faza următoare, olandezii vor întâlni învingătoarea dintre Austria și Turcia. România părăsește competiția în optimi, după ce a câștigat grupa din care a făcut parte.

A doua repriză:

Olanda a continuat să domine și a avut două ocazii importante de a înscrie în primele 15 minute de după reluarea jocului. Depay a fost foarte aproape de a marca după o bâlbâială în careul nostru, dar Niță a reușit să prindă mingea, în cele din urmă. Apoi, Van Dijk a trimis mingea în bară, după o centrare venită din corner. Olandezii au avut și un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 63.

În minutul 68, Olanda a avut o nouă șansă de a înscrie. Memphis Depay a trimis pe sub zid, din lovitură liberă, însă balonul a trecut puțin pe lângă bară. Olandezii au majorat diferența prin Donyell Malen, în minutul 83. Același Malen a dus scorul la 3-0, în prelungirile partidei, după un contraatac.

Prima repriză:

România a dominat începutul de meci și și-a creat două șanse de a înscrie în primul sfert de oră. Totuși, olandezii au deschis scorul în minutul 20 prin Cody Gakpo, după o greșeală a portarului Niță. În minutul 23, după o fază cursivă, Dennis Man a avut o șansă de a înscrie, însă acesta a șutat slab din mijlocul careului. După acest moment, Olanda a presat și a avut o șansă foarte mare de a înscrie, însă Radu Drăgușin a respins în ultimul moment. În minutul 44, după o greșeală a lui Racovițan, Olanda a avut din nou o mare ocazie de a înscrie.

Bilanțul întâlnirilor înainte de acest meci era clar nefavorabil României. Tricolorii au învins o singură dată Olanda, în 2007, într-un meci disputat la Constanța. Dintr-un total de 14 partide, de dinainte acestui meci, Olanda a câștigat zece, iar în trei dintre ele s-a înregistrat un meci egal.

Foto: uefa.com/euro2024/

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday