Videoclipul postat pe YouTube, realizat astfel încât să imite o transmisiune live de la un eveniment Tesla, a rulat timp de aproximativ cinci ore, duminică. În cadrul acestuia, creatorii s-au folosit de AI pentru a genera vocea lui Elon Musk care părea că îi îndemnă pe spectatorii livestream-ului să transfere criptomonde (Ethereum și Dogecoin) pe un site web, pentru a participa la o tombolă. Cei ce urmăreau live-ul erau asigurați, printr-un mesaj redat constant, că “vor primi automat înapoi dublul sumei de criptomonede depuse”.
Peste 30 de mii de telespectatori urmăreau, la un moment dat, transmisiunea, deși cifrele ar fi putut fi ridicate artificial de boți. Acest lucru a ridicat însă videoclipul în topul recomandărilor Live Now de pe YouTube. Contul părea ca fiind unul Tesla, avea bifa de verificare, așa că este posibil să fi fost chiar un cont oficial al companiei, ce a fost, însă, spart. Atât videoclipul, cât și canalul au fost eliminate după ce Engadget, blog specializat în știri legate de tehnologie, a contactat Google. La începutul lunii iunie, escrocherii similare au fost desfășurate pe Youtube de 35 de conturi care susțineau că aparțin companiei SpaceX, înainte de lansarea Starship.
Sursă: Engadget
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.