Un oficial din domeniul securității a declarat pentru The Wall Street Journal, sub protecția anonimatului, că în spatele incendiului din luna mai sunt “profesioniști”. El a completat că Rusia recrutează din ce în ce mai mulți civili, în special infractori, prin intermediul aplicației de mesagerie Telegram, pentru ca ei să efectueze atacuri.
Oficialul mai spune că civilii sunt plătiți în criptomonede, iar unii dintre ei nici nu știu că lucrează pentru Rusia, iar scopul este perturbarea transporturilor de arme și muniții pentru Ucraina. Într-un context mai larg, agențiile occidentale de informații, inclusiv cele germane, au avertizat deja că devin din ce în ce mai frecvente acțiunile de spionaj și de sabotaj din partea Rusiei.
Săptămâna trecută, Bild a scris că serviciile germane de informații au primit date de la un serviciu străin, cu privire la indicii concrete ale implicării Moscovei în incendiul de la fabrica Diehl din capitala germană. Din cauza faptului că interceptărilor comunicațiilor nu pot fi admise ca probe în instanță, autoritățile germane nu pot atribui în mod clar atacul și să dispună urmărirea penală.
Oficial, Poliția germană a transmis că în acest stadiu al anchetei, se presupune că focul a fost cauzat de o defecțiune tehnică. Directorul general al Diehl Metal Applications a declarat, săptămâna trecută, că o companie de asigurări a ajuns la aceeași concluzie.
Incendiul a avut loc la începutul lunii mai la fabrica companiei Diehl Metall. Aceasta face parte din același grup cu Diehl Defence (sediul este pe aceeași stradă), care dezvoltă sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, unul dintre cele mai eficiente din lume pe rază scurtă, în serviciu inclusiv în Ucraina.
Surse: Politico, The Wall Street Journal
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.