Capsula trebuia să decoleze inițial pe 17 mai, după mai multe amânări pe fondul unor defecțiuni tehnice. NASA și Boeing au reprogramat lansarea pentru data 21 mai, însă data a fost revizuită, din nou, pentru 25 mai, din cauza unor probleme tehnice, printre care o scurgere de heliu la bordul capsulei spațiale. În urmă cu câteva zile, echipele Starliner au raportat o mică scurgere de heliu la o flanșă de pe un propulsor al sistemului de control, unde heliul este folosit pentru a permite pornirea propulsoarelor.

Într-un comunicat al NASA, agenția transmite că, deși scurgerea nu reprezintă o amenințare pentru misiune, zilele următoare vor oferi destul timp pentru finalizarea inspecției capsulei. Cei de la NASA mai spun că ”testele efectuate pe 15 mai au indicat că restul sistemului de propulsie este etanșat corespunzător pe întregul modul de serviciu. Echipele Boeing lucrează la dezvoltarea unor proceduri operaționale pentru a se asigura că sistemul își păstrează o capacitate de performanță suficientă și o redundanță adecvată în timpul zborului.”

Primul zbor cu echipaj uman al capsulei Starliner, care este programată să transporte doi astronauți, face parte din misiunea Crewed Flight Test, ce trebuie să treacă prin testul final înainte de a fi autorizată de către Agenția Spațială americană pentru a efectua misiuni de rutină către Stația Spațială Internațională (ISS).

Boeing a realizat o călătorie, fără echipaj, a Starliner către ISS în 2022. Compania s-a ocupat de dezvoltarea acestei noi misiuni timp de zece ani, cu scopul de a da în folosință celor de la NASA o a doua navă spațială americană capabilă să transporte astronauții către și de la Stație. 

Surse alternative: CNN, Reuters

Foto: Tony Bosse | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday