Potrivit statisticii oficiale, în aprilie 2024 prețurile și tarifele din România au avut o evoluție divergentă față de luna anterioară, alimentele (+0,4%) și serviciile (+0,6%) continuând să se scumpească într-un pas relativ mare față de martie, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au scăzut pe medie cu -0,35%.
De la începutul anului 2024, alimentele s-au scumpit cu +2,7%, mărfurile nealimentare au înregistrat, pe medie o creștere de prețuri de +1,8% (în realitate aceasta a fost puternic diminuată de scăderea facturilor la gaze și energie), iar serviciile au fost mai scumpe cu +3,3%.
Inflația anuală a coborât la +5,9%, o valoare care nu a mai fost consemnată în România din august 2021.
Evoluția prețurilor principalelor produse, în aprilie 2024, față de aprilie 2023:
- Cartofi +6%
- Ulei -23%
- Carne +5,8%
- Lapte -4%
- Ouă -5%
- Haine +8%
- Încălțăminte +9,6%
- Detergenți +25%
- Medicamente +24%
- Energie electrică -3%
- Gaze -10%
- Restaurante +12%
- Chirii +11,6%
Revenirea inflației la un nivel mare (+2,4%, în doar patru luni din acest an) a forțat Banca Națională să amâne o scădere a dobânzilor. Totuși, este de așteptat ca intrarea legumelor de sezon, pe perioada de vară, să producă o atenuare a inflației, în lunile următoare.
Sursa: Comunicat INSSE
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.