Fotografie din timpul vizitei lui Olaf Scholz în China, din noiembrie 2022
Olaf Scholz își începe sâmbătă vizita de trei zile în trei orașe din China – Shanghai, Beijing și Chongqing. O analiză Politico arată că aceasta ar putea fi, pentru Germania, cea mai lungă și mai importantă călătorie externă a cancelarului de când a preluat funcția, la sfârșitul anului 2021. Pentru Scholz, vizita este o oportunitate nu doar de a dovedi că are o poziție globală, ci și de a le arăta alegătorilor că va face tot ce este necesar pentru a recâștiga sprijinul populației germane, la mai puțin de un an până la următoarele alegeri.
De-a lungul timpului, relația lui Scholz cu China pare că s-a intensificat, în ciuda insistențelor SUA, marele protector al Germaniei, de a pune pe planul secund legăturile Berlinului cu Beijing. Cancelarul se vede nevoit să jongleze între două dintre cele mai mari economii ale lumii pentru a-și putea “cimenta” rolul politic și pentru a încerca să reconsolideze economia Germaniei.
Scholz pare să evite, în ansamblu, preocupări importante legate de securitate, moralitate sau dependența exagerată față de alte țări, în fața unor eventuale câștiguri economice sau politice. Liderii germani par să treacă cu vederea serioase încălcări ale drepturilor omului în China, în ciuda istoriei tumultoase a Germaniei. Politico ilustrează că, deși Germania, dintre toate țările, ar trebui să fie sensibilă la situația unei minorități etnice forțate să trăiască în “în spatele sârmei ghimpate”, supravegheată de gărzi înarmate, ignoră cu succes turnura autoritară pe care China a luat-o odată cu venirea la putere a președintelui Xi Jinping. Xi a forțat peste un milion de uiguri, o minoritate predominant musulmană, în “lagăre de reeducare” (care, relatează Politico, seamănă îngrijorător de mult cu lagărele naziste de concentrare).
De asemenea, Berlinul a ignorat ani de zile avertismente transmise de Washington și UE cu privire la dependența sa energetică față de Rusia, și a făcut schimbări doar după declanșarea conflictului din Ucraina.
Timp de decenii, China a susținut decisiv exportatorii germani, maximizându-le profiturile și menținând poziția Germaniei ca una dintre cele mai importante economii din lume. Totuși, recent, situația a început să se întoarcă împotriva Germaniei, având în vedere protecționismului din ce în ce mai agresiv al Beijingului și politica sa industrială.. De altfel, două treimi dintre companiile germane intervievate recent de Camera de Comerț Germană din China s-au plâns de “concurența neloială” din această țară.
China și-a exercitat influența asupra industriei auto din Germania și a făcut dependente marile companii auto din țară. Politico arată că pentru companii germane precum Siemens și Volkswagen, care au început să investească în China în urmă cu 40 de ani, această țară este acum un pilon al afacerilor lor globale. Numai pentru VW, China reprezintă aproximativ 50% din vânzările globale de automobile. China a petrecut zeci de ani învățând de la Occident și exploatându-i tehnologia.
Scholz se confruntă, de asemenea, cu o stagnare economică prognozată să continue, după cum a transmis Fondul Monetar Internațional. Exporturile au scăzut cu peste 2% în acest an, iar situația nu dă semne de îmbunătățire. Germania se confruntă cu o mulțime de provocări în materie de creștere economică, de la o penurie cronică de lucrători calificați până la o reglementare excesivă.
O ruptură majoră de China ar reduce economia germană cu aproximativ 5%, potrivit unui studiu recent al Institutului Kiel, iar Scholz nu-și poate permite o erodare suplimentară a legăturilor de afaceri cu China, într-un moment în care economia țării sale se află deja în dificultate.
Având în vedere greutățile economice ale Germaniei, Scholz trebuie să fie văzut făcând ceva pentru a stimula exporturile. Și având în vedere succesul pe care companiile germane l-au avut în China de-a lungul anilor, nu există un loc mai bun pentru el pentru a le arăta alegătorilor că este determinat să îndeplinească acest țel.
Împreună, SUA și China reprezintă aproape 20% din schimburile comerciale ale Germaniei, iar SUA este extrem de importantă pentru securitatea sa, ceea ce înseamnă că țara nu își poate permite să piardă niciunul dintre parteneri. De aceea Scholz a încercat să mențină relații bune cu ambele. În 2022, Scholz a fost primul lider străin care i-a făcut o vizită președintelui Xi Jinping, proaspăt reales la acel moment. Deși a camuflat-o drept o misiune de menținere a păcii, Scholz susținând că l-a convins pe Xi să îl țină în frâu pe președintele rus Vladimir Putin, care, la acea vreme, amenința să folosească arme nucleare în Ucraina, obiectivul principal al lui Scholz era reprezentat de afaceri.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.