Andrzej Szejna, ministrul adjunct de Externe al Poloniei, a făcut declarația în cadrul unui interviu acordat postului polonez de radio RMF FM: “NATO analizează diverse concepte, inclusiv acela ca astfel de rachete să fie doborâte atunci când se află foarte aproape de flancul său, dar acest lucru ar trebui să se facă cu acordul părții ucrainene și să țină cont de consecințele internaționale. În acest caz, rachetele NATO ar intercepta proiectilele rusești în afara teritoriului Alianței”.
Szejna a făcut trimitere la incidentul de duminică, în care o rachetă rusească, folosită pentru atacarea Liovului, un oraș ucrainean aproape de granița vestică, a traversat pentru scurt timp spațiul aerian al Poloniei. Oficialul a transmis că, dacă proiectilul ar fi pătruns mai mult pe teritoriul polonez, apărarea antiaeriană l-ar fi doborât.
După declarația oficialului polonez, NATO nu a emis un punct de vedere. Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, s-a pronunțat că alianța ar trebui să doboare țintele aeriene rusești care intră în spațiul aerian al țărilor membre.
Fragmente de drone rusești au ajuns, de mai multe ori, și pe teritoriul României. La începutul lunii februarie, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, spunea că Armata Română nu poate doborî dronele de atac care intră pe teritoriul țării, pentru că nu are la dispoziție cadrul legal necesar.
Câteva zile mai târziu, CSAT a decis adoptarea unor măsuri de întărire a Forțelor Armate, inclusiv prin “asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerințelor de apărare ale României”. În comunicatul de presă emis la vremea respectivă, nu s-a făcut vreo referire la declarația generalului Vlad.
Surse alternative: Pravda.com, RMF24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.