Consorțiul de companii intenționează să slăbească puterea Nvidia, care a ajuns la o capitalizare bursieră de 2.200 de miliarde de dolari, în contextul în care cipurile sale sunt indispensabile pentru dezvoltatorii de sisteme de inteligență artificială, precum Microsoft, Google și OpenAI.
În spatele succesului Nvidia se află, pe lângă componentele hardware pe care le vinde, platforma sa de software CUDA, cu ajutorul căreia dezvoltatorii pot realiza aplicații și programe cu inteligență artificială.
În acest context, rivalii de la Qualcomm, Google și Intel vor să reducă această dependență. Pornind de la o tehnologie a Intel, consorțiul vrea să dezvolte software și instrumente care vor putea alimenta mai multe tipuri de cipuri destinate AI.
“De fapt, le arătăm dezvoltatorilor cum să migreze de pe o platforma Nvidia“, a declarat Vinesh Sukumar, șeful departamentului AI și algoritmilor de învățare automată din Qualcomm. “Este vorba, în mod specific – în contextul algoritmilor de învățare automată – despre crearea un ecosistem deschis și promovarea productivității, când vine vorba de alegerea componentelor hardware“, a adăugat un director de la Google pentru Reuters.
Specificațiile tehnice pentru produsele care vor fi dezvoltate de consorțiul UXL vor fi stabilite în următoarele trei luni. În alianță ar putea intra și Azure sau Amazon, care oferă servicii de cloud computing, dar și alți producători de cipuri.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.