Joachim Nagel, președintele Bundesbank, a făcut declarațiile în cadrul unui interviu acordat unei publicații germane. Oficialul a lansat un apel către cetățeni, cerându-le să nu trateze cu superficialitate extremismul de dreapta, întrucât creșterea puterii acestuia reprezintă o amenințare la adresa prosperității Germaniei.
Joachim Nagel a explicat că, pe măsură ce extremismul își consolidează puterea la nivelul statului, îi descurajează pe investitorii și muncitorii calificați care vin în Germania din străinătate. Fără aceștia, a adăugat oficialul, prosperitatea țării este amenințată.
De asemenea, a avertizat că posibilitatea ca Germania să părăsească zona euro sau chiar Uniunea Europeană ar fi extrem de gravă, întrucât cele două sunt “pietre de temelie ale prosperității Germaniei”.
Declarațiile lui Joachim Nagel vin în contextul în care tot mai mulți nemți își manifestă îngrijorarea față de consolidarea puterii extremiștilor, pe măsură ce partidul Alternativa pentru Germania (AfD), reprezentantul acestui curent, câștigă tot mai mulți simpatizanți.
Situație a creat însă și o sciziune la nivelul societății, o parte a cetățenilor crezând în promisiunile AfD că va rezolvarea problema creșterii numărului cererilor de azil, iar cealaltă parte luptând împotriva extremismului prin participarea la manifestații.
Joachim Nagel a spus că nu încearcă să minimizeze problemele cu care Germania se confruntă în ceea ce privește situația cererilor de azil, însă investitorii și muncitorii calificați sunt esențiali pentru prosperitatea țării.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.