Conform Serviciului european pentru Schimbări Climatice, Copernicus, în luna februarie 2024, temperatura medie a fost cu 0,81 de grade Celsius peste cea a ultimilor 30 de ani și cu 1,77 grade Celsius peste cea dinainte de Revoluția Industrială, adică dintre 1850 și 1900. De asemenea, temperatura medie globală pentru ultimele 12 luni – între martie 2023 și februarie 2024 – a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată, cu 1,56 grade peste nivelurile preindustriale.
Iarna abia încheiată calendaristic a fost a doua cea mai călduroasă din istorie pentru Europa, potrivit cercetătorilor. În plus, Copernicus a transmis că temperatura medie de luna trecută, de 21,06 grade la suprafața apelor oceanice, a depășit-o pe cea înregistrată în august 2023, de 20,98 de grade, precedentul nivel maximal atins până acum.
În aceste condiții, oamenii de știință au atras atenția că ar putea avea loc un nou val de albire în masă a coralilor în emisfera sudică a Pământului. Fenomenul presupune că, din cauza stresului termic, sunt deteriorate algele calcaroase care oferă culoare și energie coralilor, aceștia din urmă rămânând palizi. Tendința poate duce la prăbușirea ecosistemelor recifelor, iar în absența lor, zonele de coastă pierd o “barieră de protecție” în fața eroziunii și furtunilor.
Copernicus transmite că fenomenul meteorologic El Nino, care încălzește apele oceanice din Pacificul de Est, nu este singura cauză pentru noile recorduri de temperatură. Efectelor acestuia li se adaugă și cele ale schimbărilor climatice, alimentate de activitățile oamenilor, deoarece și în zonele îndepărtate de punctul central de acțiune al El Nino s-au înregistrat, de asemenea, noi niveluri maximale de temperatură.
Și în luna ianuarie 2024, temperatura medie globală a fost cu +1,52 grade Celsius peste mediile specifice din perioada preindustrială.
Surse alternative: The Guardian, Reuters
Foto: Andreusk/Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.