Purtătorul de cuvânt al președintei Comisiei Europene a declarat că instituția europeană se concentrează pe asigurarea transportului de ajutor umanitar către civilii din Gaza. Sperăm cu toții că inaugurarea coridorului maritim va avea loc foarte curând”.

La Nicosia, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că Ursula von der Leyen și președintele statului insular vor vizita împreună, vineri, “elementele de infrastructură care stau la baza planului. Cipru este situat la aproximativ 370 km nord-vest de Gaza și este cel mai apropiat stat membru UE de zona în conflict. De luni de zile, guvernul de la Nicosia a încercat să creeze o rută maritimă durabilă, cu sens unic, pentru transportarea ajutoarelor umanitare direct către Fâșia Gaza.

De asemenea, și SUA au transmis anterior că analizează posibilitatea stabilirii unei rute maritime pentru transportul ajutoarelor umanitare către Fâșia Gaza. În coordonarea cu agențiile americane și cu partenerii internaționali, analizăm în mod activ opțiunile pentru stabilirea unui coridor maritim pentru transportul asistenței umanitare în Gaza, inclusiv potențiale opțiuni comerciale și contractuale, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

Sursa: Reuters, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday