Focul a izbucnit joi, în jurul orei 18:45, și s-a manifestat la cele două uși de la intrare. Potrivit autorităților, pompierii au intervenit prompt și flăcările au fost stinse la scurt timp.
Centrul de informare și documentare NATO a transmis pe Facebook că incendiul a fost provocat intenționat; de altfel, Poliția a anunțat că cercetează “versiunea unei incendieri cu intenție”.
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău a reacționat în urma incidentului. Precizează că “condamnă cu fermitate actul de violență comis ieri asupra Centrului de Informare și Documentare privind NATO, amplasat în campusul Universității de Stat din Moldova“.
Instituția se află intr-una din clădirile Universității de Stat din Moldova (USM).
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.