Conform datelor serviciului vamal rus obținute de Bloomberg, printre companiile americane care au exportat tehnologie în Rusia se numără Intel Corp, Advanced Micro Devices și Analog Devices Inc. Din Europa, Rusia a importat cipuri produse de Infineon Technologies AG, STMicroelectronics NV și NXP Semiconductors NV.
Toate aceste companii, ale căror produse au fost descoperite în armele pe care Rusia le folosește în atacul asupra Ucrainei, au transmis că respectă cu strictețe sancțiunile și că și-au întrerupt operațiunile în Rusia după invazia Ucrainei.
De altfel, Bloomberg arată că nu există date care să sugereze clar că aceste companii au încălcat sancțiunile occidentale și au exportat cu adevărat tehnologie în Rusia. Dar astfel de produsele ajung în Rusia din țări precum China, Turcia și Emiratele Arabe Unite, care le importă din Europa și SUA.
Anterior, o analiză Financial Times a arătat că Turcia (stat NATO) ajută Rusia să ocolească sancțiunile occidentale, în special în privința unor astfel de produse “sensibile”, exporturile fiind, în hârtii, destinate țărilor din fosta URSS, dar care ajung de fapt la ruși.
Toate aceste în condițiile în care SUA și UE au colaborat pentru a împiedica ca tehnologia lor să fie vândută în țări care ar putea apoi să redirecționeze produsele către Rusia. În acest sens, au pus un accent deosebit pe un set desemnat de articole cu prioritate ridicată, cunoscut sub denumirea de bunuri cu dublă utilizare și bunuri avansate. Lista articolelor a fost întocmită pe baza componentelor identificate în armamentul rusesc folosit în Ucraina și z materialelor esențiale pentru producția echipamentelor militare ale Rusiei.
Rusia a încetat să mai publice date oficiale la scurt timp de la debutul invaziei, în februarie 2022. Serviciul Federal al Vămilor a declarat pentru Bloomberg că temporar nu furnizează date privind comerțul exterior.
Sursa: Bloomberg
Sursa Foto: Albert Lozano / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.