Agenția ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA) a transmis că “autoritățile israeliene au furnizat UNRWA informații despre presupusa implicare a mai multor angajați ai săi în atacurile oribile asupra Israelului din 7 octombrie” și că a deschis o investigație.
“Pentru a proteja capacitatea agenției de a furniza asistență umanitară, am luat decizia de a rezilia imediat contractele acestor membri ai personalului și vom lansa o investigație pentru a stabili adevărul, fără întârziere“, a declarat Philippe Lazzarini, comisar general al Agenției. Lazzarini nu a dezvăluit numărul de angajați vizați și nici natura implicării lor în atacuri, dar potrivit Departamentului de Stat al SUA, este vorba de 12 persoane.
Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a acuzat UNRWA că a profitat de faptul că atenția lumii este în prezent concentrată asupra Curții Internaționale de Justiție, care a decis că Israelul trebuie să ia măsuri pentru a preveni și pedepsi actele de genocid din Gaza, pentru a face anunțul despre proprii angajați. “În orice altă zi, acesta ar fi fost un titlu important: Israelul prezintă dovezi ale complicității angajaților ONU în atacurile Hamas“, a scris Levy pe X (Twitter).
António Guterres, secretarul general al ONU, a fost informat despre acuzații și “este îngrozit de această veste“, a declarat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric.
Departamentul de Stat al SUA a transmis că acuzațiile împotriva a 12 angajați ai UNRWA sunt extrem de tulburătoare, și că nu va oferi nicio finanțare suplimentară agenției până când acuzațiile vor fi abordate. “Departamentul de Stat a întrerupt temporar finanțarea suplimentară pentru UNRWA, în timp ce analizăm aceste acuzații și măsurile pe care le ia Națiunile Unite pentru a le soluționa“, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller. Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat că va evalua situația.
UNRWA, ai cărui mari donatori în 2022 au fost SUA și UE, a transmis în mod repetat că capacitatea sa de a acorda asistență umanitară oamenilor din Gaza este aproape de colaps. Autoritățile israeliene, inclusiv prim-ministrul Benjamin Netanyahu, au acuzat agenția că alimentează incitarea anti-israeliană.
UNRWA, înființată în 1949 în urma primului război arabo-israelian. Oferă servicii de școlarizare, asistență medicală primară și ajutor umanitar palestinienilor din Gaza, Cisiordania, Iordania, Siria și Liban.
Surse alternative: The Guardian, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.