Presa germană scrie că angajații uzinei au remarcat, vineri dimineața, un miros specific de gaz în interiorul clădirii. Ulterior ei au reușit să determine că un agent coroziv toxic se scurgea dintr-un container aflat la subsolul clădirii, care a fost imediat evacuată.
În urma primelor constatări, oficialii germani anunță că în containerul de 1.000 de litri se producea un agent de curățare, prin amestecarea acidului azotic cu detergent Horolith. Din motive necunoscute, temperatura a crescut, rezultând astfel o reacție chimică care a dus la spargerea recipientului.
“A exista o reacție chimică violentă, ce a dus la fisurarea rezervorului și, implicit, la scurgerea de gaze corozive în subsolul clădirii, provocând persoanelor din zonă leziuni respiratorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor. În total, 25 de persoane expuse la substanțele chimice nocive au fost transportate la spital. Totuși, purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri a lăudat răspunsul prompt al unuia dintre angajați, care s-a îmbrăcat rapid într-un echipament de protecție și a mutat containerul respectiv în afara clădirii cu un motostivuitor. Autoritățile germane precizează că scurgerea ar fi putut pune serios în pericol viața persoanelor din uzina chimică.
Sursa: DW
Sursa Foto: Romica / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.