Emisiile de CO₂ au scăzut cu 73 de milioane de tone anul trecut, față de 2022, la un total de 673 de milioane de tone, conform calculelor preliminare ale organizației Agora Energiewende, un think thank din Germania care dezvoltă strategii pentru atingerea neutralității climatice. Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 46%, comparativ cu anul 1990. Pentru perioada de dinaintea reunificării Germaniei, autorii studiului au adunat datele despre emisiile de gaze cu efect de seră din Republica Federală și RDG.
Principalul motiv este că anul trecut a fost generată mai puțină energie electrică din arderea cărbunelui, care poluează. Emisiile provenite din generarea de energie electrică au scăzut cu 46 de milioane, până la 177 de milioane de tone de CO₂, la jumătate față de 1990.
”În 2023, emisiile vor fi atins cel mai scăzut nivel din anii 1950. În același timp, este cea mai mare scădere de la an la an din această perioadă“, a declarat directorul Agora Germaniei, Simon Müller.
Totuși, Agora Energiewende atrage atenția că acest lucru nu reprezintă un succes pe termen lung pentru protejarea mediului, deoarece doar 15% din reducerea emisiilor poate fi considerată permanentă, prin creșterea capacității de producție de energie regenerabilă, utilizarea mai eficientă a energiei și trecerea la combustibili mai ecologici. Autorii studiului mai arată că aproximativ jumătate din scădere are la bază efecte pe termen scurt, precum reducerea consumului de energie, slăbirea industriei germane, în special prăbușirea ramurilor consumatoare de energie.
Raportul mai indică faptul că sectorul construcțiilor va rata obiectul pentru al patrulea an consecutiv. Este cu opt milioane de tone peste traiectoria necesară pentru atingerea obiectivului pentru 2030. De asemenea, sectorul transporturilor a ratat ținta pentru a treia oară la rând.
Sursă: Der Spiegel
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.