James Hansen, fost cercetător în cadrul NASA, a declarat pentru The Guardian că 2023 va fi amintit ca anul în care eșecurile legate de gestionarea crizei climatice au devenit evidente: Când copiii și nepoții noștri vor privi în urmă la istoria schimbărilor climatice provocate de om, acest an și anul viitor vor fi văzute ca fiind punctul de cotitură în care inutilitatea guvernelor în abordarea schimbărilor climatice a fost, în cele din urmă, expusă. Nu numai că guvernele nu au reușit să controleze încălzirea globală, dar rata acesteia a accelerat, de fapt”.

Hansen este omul care a avertizat, încă din 1988, cu privire la criza climatică, în cadrul unei mărturii în fața Congresului American. Acum, actualul director al programului climatic de la Institutul Pământului (Columbia University) a atras atenția că lumea se îndreaptă către o nouă frontieră climatică. De altfel, conform datelor preliminare, care însă mai trebuie analizate, 2023 este, probabil, cel mai călduros an din ultimii 125 de mii de ani

Cercetătorul consideră că cea mai bună speranță este o schimbare de generație, la nivelul guvernelor: Partea bună a acestei dihotomii clare este că tinerii ar putea realiza că trebuie să se ocupe de viitorul lor. Starea turbulentă a politicii actuale poate oferi o oportunitate”.

The Guardian scrie că afirmațiile lui Hansen subliniază “prăpastia” dintre avertismentele comunității științifice și acțiunile clasei politice. A fost nevoie de 30 de ani pentru ca liderii mondiali să recunoască faptul că arderea combustibililor fosili alimentează criza climatică, iar la summitului climatic din acest an, s-a ajuns la un angajament “șchiop”, vag, în care sintagma “eliminare treptată” a folosirii combustibililor fosili a fost înlocuită cu “o tranziție progresivă de la utilizarea acestora”.

Oamenii de știință încă analizează indicatorii de climă din acest an, înainte de a se pronunța definitiv că 2023 a fost cel mai călduros an din istorie. Ultima care a semnalat acest lucru este agenția meteorologică japoneză, care a măsurat o temperatură medie globală cu +0,53 de grade Celsius peste media din ultimi 30 de ani. Precedentul record a fost stabilit în 2016, cu +0,35 de grade Celsius peste medie. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA a transmis, anterior, că 2023 este cel mai călduros an din istoria sa de 174 de ani.

Berkeley Earth. un ONG axat pe studierea indicatorilor climatici, a estimat că “aproape sigur în 2023 va fi pentru prima dată depășit pragul de +1,5 grade Celsius peste media temperaturii globae dinainte de Revoluția Industrială”, marcând ratarea obiectivului asumat la summitul climatic de la Paris, din 2015. 

“Anul climatic 2023 nu poate fi decât șocant în ceea ce privește intensitatea fenomenelor climatice, de la valuri de căldură, secete, inundații și incendii, și până la rata de topire a gheții și anomaliile de temperatură, în special în ocean”, a spus și Johan Rockstrom, unul din directorii Institutului Potsdam pentru cercetarea impactului climatic. Aceste fenomene indică, potrivit lui, că Pământul se află “sub asediu, într-un teritoriu necunoscut”. 

Sursă: The Guardian 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday