Peter Schroeder, autorul analizei din Foreign Affairs, este un fost analist CIA, expert în Rusia, unde a lucrat ani de zile, după care a ocupat, până în 2022, funcții de conducere în Consiliul Național de Informații al SUA.
El scrie că Statele Unite subestimează posibilitatea unui război nuclear între Rusia și NATO, dar Rusia nu are niciun interes nici să atace nuclear Ucraina, ceea ce ar atrage o intervenție militară convențională directă a NATO pe front, împotriva trupelor ruse mai prost echipate, nici să atace convențional alianța, oriunde altundeva. Asta pentru că Rusia este conștientă de inferioritatea armatei sale în materie de armament convențional.
Nici folosirea unor arme nucleare tactice (de mici dimensiuni) nu este în avantajul Rusiei, pentru că singurul domeniu în care ea se poate confrunta de la egal la egal cu NATO este cel al armelor strategice, capabile să distrugă civilizația umană. Nu pentru că Rusia ar urmări distrugerea vieții pe Pământ, ci pentru că este singura modalitate în care Rusia poate negocia un final al războiului din Ucraina, dacă ar ajunge în situația de a fi pe punctul să îl piardă.
“Spre deosebire de Occident, Putin s-ar putea să nu se teamă de un impas nuclear: este versat în materia arsenalului nuclear al Rusiei, cunoaște principiile descurajării nucleare și, posibil, se consideră foarte abil pentru a naviga într-o criză nucleară”, arată analiza.
Schroeder mai explică și că, deși o criză nucleară nu ar putea lua prin surpindere NATO, Rusia știe că ar trebui să evite o escaladare mult prea treptată, pentru a evita intrarea NATO într-un război convențional în Ucraina, și ar trebui să ajungă cât mai repede în situația unei amenințări de anihilare totală, pentru a putea negocia credibil.
“Kremlinul, de exemplu, ar putea începe prin a-și muta armele strategice nucleare cu rază lungă de acțiune în poziții desfășurate și dispersate, dincolo de bazele lor normale, unde sunt vulnerabile la un eventual atac american. Ar mai putea să scoată în larg cea mai mare parte a submarinelor purtătoare de rachete balistice, să mute un număr mare de rachete strategice în vastele păduri rusești și să încarce arme nucleare pe bombardiere strategice. Asemenea acțiuni nu ar echivala cu un atac nuclear, dar ar fi observate de NATO, care ar intra în alertă. Ar atrage astfel, fără îndoială, atenția Washingtonului, ar spori dramatic tensiunea și ar obliga imediat liderii occidentali să țină seama de riscul unui război nuclear.
De acolo, Moscova ar putea începe efectiv să folosească forța împotriva NATO. Ar putea doborî o aeronavă NATO deasupra unei țări aliate sau a unui spațiu aerian internațional. Ar putea ataca o navă NATO în Marea Neagră. Sau ar putea ataca transporturile de armament către Ucraina în timp ce se deplasează printr-o țară din flancul estic al NATO. Astfel de măsuri ar extinde rapid sfera conflictului, provocând intrara alianței în luptă. Moscova ar putea mări acest pas prin detonarea unei arme nucleare în largul unui ocean, în ceea ce se numește o lovitură demonstrativă.
În cele din urmă, în cel mai rău scenariu, Kremlinul ar putea încerca să șocheze lumea, pentru a obține rapid și în condițiile lui Putin oprirea războiului din Ucraina – Rusia ar putea detona o armă nucleară direct pe teritoriul NATO.
Optzeci la sută din ajutorul militar acordat Ucrainei trece printr-o bază aeriană din estul Poloniei și, astfel, acea bază ar fi probabil o țintă principală. Statele Unite ar putea apoi să riposteze cu o lovitură nucleară proprie, aducând lumea în pragul distrugerii”.
În analiza sa, Schroeder arată că SUA și NATO nu sunt pregătite pentru un astfel de scenariu, în care singura opțiune viabilă ar fi o acțiune combinată, în care un rol l-ar juca scurtcircuitarea deciziei, între Putin și Armata Rusă, astfel încât ordinul unui atac nuclear să nu fie efectiv pus în aplicare. El explică faptul că o astfel de acțiune implică o pregătire din timp și că ea ar trebui combinată cu acțiuni de presiune din partea unor țări neutre, precum China, India și Arabia Saudită, de care Rusia depinde din punct de vedere economic.
Analiza integrală, pe Foreign Affairs
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.