Studiul a fost realizat de mai mulți oameni de știință și urmează să fie publicat în revista științifică Communications Chemistry. În cadrul acestuia, cercetătorii au reușit să antreneze instrumentul de inteligență artificială să facă diferența între tipurile de vin, fiind capabil să identifice deosebirile între concentrațiile a zeci de compuși diferiți. Astfel, cu ajutorul AI, oamenii de știință pot determina întregul parcurs al unei sticle de vin, nu doar din regiunea viticolă din care strugurii pentru aceasta au fost recoltați, ci chiar din podgorie.
Pentru a instrui softul, oamenii de știință au realizat cromatografia de gaze pentru 80 de vinuri culese de-a lungul a 12 ani, din șapte podgorii diferite din regiunea Bordeaux, din Franța. Concret, cromatografia de gaze presupune separarea și analizarea unor compuși, care formează un amestec, tehnica fiind folosită în mod obișnuit în laboratoare.
Mai exact, în cazul proiectului, în loc să încerce să găsească compuși individuali care disting un vin de altul, oamenii de știință au antrenat algoritmul să analizeze toate substanțele chimice detectate în vin, astfel încât să poată determina cât mai exact datele care fac vinul să fie diferit. Astfel, programul afișează rezultatele pe o grilă bidimensională, unde vinurile cu semnături similare se grupează.
Cercetătorii au observat, pe parcursul studiului, că există grupuri de vinuri a căror concentrație chimică corespunde unei anumite zone, independent de epoca în care a fost făcut. “Este modelul general al concentrațiilor a multor, multor molecule care determină elementele distincte ale unui chateaux. Fiecare este o simfonie: nu există o singură notă care să le deosebească, este o întreagă melodie”, a explicat profesorul Alexandre Pouget de la Universitatea din Geneva din Elveția.
Cercetătorii implicați în studiu au explicat că concentrațiile de compuși descoperite în vinurile de la fiecare chateaux sunt determinate de o serie de factori, de la struguri și sol la microclimat și procesul de vinificație. Aplicația ar putea chiar să monitorizeze calitatea întregului proces de producție a vinului și nu doar să identifice dacă acesta este sau nu original.
The Guardian scrie că rezultatele cercetării sunt foarte importante, întrucât softul poate combate fenomenul de fraudă în acest domeniu, confirmând dacă vinul se potrivește sau nu cu eticheta sa. În Europa, anual, se pierd trei milioane de euro din vânzările de vin contrafăcut, sub etichetă falsă. Chiar Franța a fost victima unei asemenea fraude, la începutul acestui an fiind descoperită o bandă care a trecut mai multe cisterne de vin spaniol peste graniță, cu scopul de a-l vinde sub eticheta vinului franțuzesc.
Sursa: The Guardian
Foto: Yap Kee Chan | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.