UPDATE ora 15:00. Pe aeroportul din Munchen au fost suspendate toate zborurile, până duminică dimineață la ora locală 6. De asemenea, trenurile pe distanțe lungi nu vor circula pe parcursul zilei.

Meciul dintre Bayern Munchen și Union Berlin, din prima ligă germană de fotbal, a fost amânat. Mai multe străzi din jurul stadionului unde trebuia să aibă loc partida sunt închise, din cauza stratului de zăpadă.

Ministerul român de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru românii care vor să meargă sau deja tranzitează landul Bavaria, în care îi atenționează că sistemul public de transport este grav perturbat.

Știrea în formă inițială. Ninsorile abundente au lovit, vineri seară, sudul Germaniei și în special Bavaria. Aceste condiții meteo nefavorabile au provocat perturbări majore la aeroportul din Munchen, al doilea cel mai aglomerat din țară. 

Conform purtătorului de cuvânt al aeroportului, aproximativ 160 de zboruri au fost afectate din cauza imposibilității aeronavelor de a ateriza sau decola, în timp ce echipajele se străduiau să mențină în funcțiune cel puțin o pistă. Astăzi, toate zborurile sunt suspendate temporar cel puțin până la ora 13 (ora României).

Serviciul meteorologic german a estimat că ninsorile vor persista până sâmbătă după-amiază în mare parte din Bavaria. Aeroportul din Munchen se așteaptă, în consecință, la noi întârzieri, a precizat purtătorul de cuvânt. 

De altfel, și serviciile de transport public din Munchen au fost grav perturbate vineri seara. Autobuzele și tramvaiele și-au anulat cursele din cauza înrăutățirii condițiilor de drum. Tot vineri seară, au fost raportate zeci de accidente rutiere din cauza drumurilor alunecoase, în sudul Germaniei, inclusiv un carambol pe o autostradă din sud-vestul țării, soldat cu șapte persoane rănite. Condiții meteo asemănătoare au fost raportate și în orașele bavareze din apropiere, precum Augsburg. 

Cursele feroviare pe distanțe lungi, care trec prin Bavaria, sunt și ele anulate sâmbătă, conform Reuters, care citează oficiali ai Deutsche Bahn. Trenurile nu pot ajunge la gara centrală din Munchen, fiind de așteptat ca întreruperile să dureze toată ziua.

Surse: DW, Reuters

Foto: Twitter/@MUC_Airport

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday