Un raport Eurostat arată că, în UE, doar 31% din populație trăia anul trecut într-o locuință închiriată, în timp ce 69% trăiau în locuința proprie. În rândul proprietarilor, cea mai mare pondere a fost înregistrată în România (95% din populație), Slovacia (93%), Croația (91%) și Ungaria (90%).
În toate statele membre, cu excepția Germaniei unde 53% din populație trăiește în chirie, deținerea propriei locuințe era mai frecventă decât închirierea unui imobil. Numărul ridicat de chiriași se regăsește și în Austria (49%) și Danemarca (40%).
În privința tipului de imobil în care populația UE trăia în 2022, cea mai mare pondere (52%) locuia în case, în timp ce 47,5% dintre persoane locuiau în apartamente și doar 0,5% locuiau în alte tipuri de locuințe, cum ar fi bărci și rulote. Dintre acestea, Irlanda (89%) a înregistrat cea mai mare pondere a populației care locuiește într-o casă, urmată de Olanda (79%), Croația și Belgia (ambele cu 77%). La popul opus, cele mai mari ponderi de persoane care locuiesc în apartamente au fost observate în Spania (66%), Letonia (65%, date din 2021), Germania (63%) și Estonia (61%).
În orașele mari, 72% din populația UE locuia într-un apartament și doar 28% într-o casă. În cazul localităților urbane mai mici, ponderea celor care trăiau la casa era de 56% și 43% într-un apartament. În zonele rurale, 83% din populație locuia la casă și doar 17% într-un apartament.
Datele Eurostat mai arată că:
- aproximativ 17% din populația UE trăia într-o locuință supraaglomerată, majoritatea în Letonia (41,7%), România (40,5%) și Bulgaria (36,2%);
- aproximativ o treime (33,6%) din populația UE trăia într-o locuință prea mare în raport cu numărul de persoane care locuiau acolo, majoritatea în Malta (72,3%), Cipru (70,9%) și Irlanda (67,3%);
- aproximativ 9% din populația UE nu avea posibilitatea de a-și menține locuința la o temperatură suficient de caldă, cu cele mai mari ponderi în Bulgaria (22,5%), Cipru (19,2%) și Grecia (18,7%);
- Prețurile locuințelor au crescut cu 47% în UE între 2010 și 2022, iar cele ale chiriilor cu 18%.
Sursă: Eurostat
Sursa foto: Natee Meepian | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.