Israelul și gruparea Hamas au efectuat, sâmbătă seara, un nou schimb de prizonieri, al doilea de la începerea acordului temporar de încetare a focului. Hamas a eliberat 13 israelieni, șase femei și șapte copii sau adolescenți. Pe lângă aceștia, Hamas a mai eliberat și patru cetățeni thailandezi. În schimb, Israelul a eliberat 39 de palestinieni, 6 femei și 33 de copii.
Schimbul de ieri a avut loc după mai multe ore de tensiuni și incertitudini. Hamas a întârziat schimbul după ce a acuzat probleme cu privire la livrarea de ajutoare în nordul Gazei și la criteriile de selecție pentru prizonierii palestinieni care urmează să fie eliberați. Israelul a respins acuzațiile și a negat că a încălcat termenii acordului.
Acordul, intermediat de Qatar, prevede eliberarea a 50 de israelieni şi 150 de palestinieni și ar trebui să dureze patru zile.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.