Update: Directorul Microsoft, Satya Nadella, a declarat că Sam Altman se va alătura companiei. Tot acum, va veni și Greg Brockman co-fondator al OpenAI, împreună urmând să conducă o nouă echipă avansată de cercetare în domeniul inteligenței artificiale.
Nadella a confirmat, de asemenea, numirea lui Emmett Shear ca noul CEO al OpenAI, spunând că “așteaptă cu nerăbdare să-l cunoască pe Emmett Shear și noua echipă de conducere a OpenAI și să lucreze cu ei”.
Știrea inițială: Consiliul de administrație al OpenAI a respins, duminică seara, condițiile puse de Sam Altman pentru a reveni la conducere și l-a numit în locul acestuia pe Emmett Shear, cofondator al platformei de video-streaming Twitch. Altman ceruse un nou consiliu și s-a întâlnit duminică cu membrii boardului, după ce principalii investitori ai OpenAI și zeci de angajați au cerut anularea deciziei de demitere a lui Altman.
Dar declarația inițială a consiliului de conducere, cum că “Altman a ascuns lucruri și nu a fost pe deplin sincer” a trimis unde de șoc în lumea tehnologiei. Elon Musk, care a fost el însuși implicat inițial în finanțarea OpenAI, a scris pe Twitter că “având în vedere riscul și puterea AI avansat, publicul ar trebui să fie informat de ce consiliul a considerat că trebuie să ia măsuri atât de drastice. Dacă ar fi o chestiune de siguranță AI, asta ar afecta întregul Pământ”.
Business Insider arată că acest gen de conflict între CEO și board rămâne de regulă în interiorul unei companii, “dar OpenAl este un caz special, pentru că a dezvoltat cea mai puternică tehnologie din lume. GPT-4 este în prezent cel mai capabil și mai influent model AI și există o nouă versiune în lucru care se așteaptă să fie și mai puternică. Altman însuși a cerut autorităților de reglementare și altor instituții să se pregătească pentru o inteligență artificială care este posibil să depășească capacitățile umane”.
Carta OpenAl, documentul care controlează compania și după care se ghidează consiliul și directorii săi afirmă clar că “responsabilitatea principală a companiei este față de umanitate”. De asemenea, se angajează ca tehnologia AI “să fie în beneficiul tuturor și să nu dăuneze umanității sau să concentreze puterea în mod nejustificat”.
Toby Ord, cercetător senior la Universitatea Oxford, a scris pe X că “foarte puțini oameni știu cu siguranță ce s-a întâmplat în acest caz, dar cea mai bună presupunere este că (…) Altman a ascuns în mod repetat informații care au interferat cu obligațiile lor legale de a asigura dezvoltarea în siguranță a inteligenței artificiale generale”.
Dar există și alte teorii despre ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise la OpenAI. Bloomberg a raportat că Altman a încercat să strângă sume uriașe de bani pentru un nou startup cu cip AI, numit Tigris. Alte publicații au scris că cofondatorul OpenAl, Ilya Sutskever, a dorit să continue dezvoltarea Al cu mai multă precauție decât Altman, având în vedere potențiala amenințare pe care o reprezintă tehnologia pentru societate. The NY Times a raportat că Sutskever a creat o echipă de “super aliniere” pentru a se asigura că versiunile viitoare ale GPT-4 nu vor fi dăunătoare omenirii.
Analiza integrală pe Business Insider
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.