Ministrul ucrainean al Internelor a făcut precizări în legătură cu incidentul, iar conform datelor adunate până acum, s-a stabilit că maiorul Gennadiy Chastiakov, adjunctul lui Valeri Zalujni, s-a întors acasă cu mai multe cadouri primite de la colegi cu ocazia zilei de naștere, pe care a început să le deschidă. La un moment dat, ar fi deschis o cutie cu grenade, model occidental, pe care i-a arătat-o fiului său. Băiatul ar fi luat o grenadă în mână și ar fi încercat să-i scoată cuiul, moment în care maiorul a luat el muniția și grenada a explodat.
După percheziții, anchetatorii au mai găsit cinci grenade neexplodate. Polițiștii l-au identificat pe militarul care i-a făcut cadou grenadele lui Chastiakov. În biroul soldatului, au mai fost găsite alte două muniții similare.
Inițial, poliția ucraineană a transmis că un militar ucrainean, în vârstă de 39 de ani, a murit într-un complex rezidențial de la periferia Kievului, în urma detonării unei grenade, iar fiul bărbatului a fost rănit grav. Instituția a deschis un dosar pentru manipularea neglijentă a muniției.
Zalujni a transmis un mesaj de condoleanțe, în care a subliniat importanța lui Chastiakov în timpul războiului, dar și înaintea invaziei.
Surse alternative: PravdaUA, Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.