Potrivit datelor provizorii furnizate de Eurostat, inflația în cele 20 de țări care folosesc moneda euro a scăzut +2,9% în octombrie, la cel mai mic nivel din luna iulie 2021. Economiștii consultați de Reuters se așteptau ca indicele să ajungă la valoarea de +3,1% în octombrie. Inflația de bază, care exclude prețurile la energie și alimente, a scăzut de la +4,5% la +4,2%.

Biroul european de statistică estimează că economia Zonei Euro s-a contractat cu -0,1% în trimestrul al treilea al anului, comparativ cu cel precedent. În privința Uniunii Europene în ansamblu, se așteaptă o apreciere cu +0,1%. Pe țări, economia Germainei a scăzut cu -0,1% în al treilea trimestru. Cel mai mult a crescut PIB-ul Letoniei (+0,6%), Belgiei (+0,5%) și Spaniei (+0,3%)

Banca Centrală Europeană (BCE) se așteaptă ca PIB-ul Zonei Euro să crească cu +0,7% în acest an și cu +1% în 2024. Amintim că BCE a menținut dobânda de referință neschimbată la 4%, după o serie de zece majorări consecutive. Instituția a precizat că lupta contra inflației nu s-a încheiat și că monitorizează evoluțiile din Orientul Mijlociu.

Surse alternative: Eurostat, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday