Potrivit Ruters, care a văzut un draft al acordului cu care merg negociatorii Parlamentului European la discuțiile de marți din Consiliu (unde sunt reprezentate statele membre), propunerea de reglementare a inteligenței artificiale (AI) include definirea modelelor de bază ca fiind cele care au mai mult de 45 de milioane de utilizatori. Modelele de bază, așa cum este ChatGPT, sunt sisteme AI antrenate pe seturi mari de date, cu capacitatea de a învăța pentru a îndeplini o varietate de sarcini. Dar sunt state care consideră că platformele mai mici de inteligență artificială pot fi la fel de riscante.
Conform propunerilor, instrumentele AI ar urma să fie clasificate în funcție de nivelul lor de risc perceput, de la scăzut și până la inacceptabil. Guvernele și companiile care utilizează aceste instrumente vor avea obligații diferite, în funcție de clasificare.
În luna mai a acestui an, Parlamentul European a convenit asupra unui proiect de legislație care include noi reguli privind utilizarea AI în instrumente pentru recunoașterea facială, a supravegherii biometrice și a altor aplicații care aduc atingere libertăților individuale, dar statele membre UE, reunite în Consiliul European, nu sunt de acord cu textul votat de Parlament.
Potrivit Reuters, o variantă de compromis nu a putit fi găsită înaintea întâlnirii de marți, ceea ce lasă discuția suspendată până în decembrie. Aceasta ar fi a patra încercare de găsire a unui compromis și nu este exclus ca reglementarea inteligenței artificiale să fie amânată pentru anul viitor sau chiar până după alegerile europarlamentare.
Spania, care deține președinția UE până în decembrie, a insistat pentru un acord și a propus variante de compromis, inclusiv prin impunerea unor obligații suplimentare pentru modelele de bază cu capacitate mare, așa cum ar fi ChatGPT, precum și o verificare periodică a acestora, pentru a descoperi potențialele vulnerabilități.
Uniunea Europeană lucrează la proiectul de reglementare a modului în care poate fi dezvoltată inteligența artificială în 2021. La nivel mondial, acest proces a stârnit vii controverse, numeroase personalități susținând că este strict necesară reglementarea, în timp ce alții au arătat că legislația ar fi respectată doar de statele occidentale, în timp ce companiile din China sau Rusia ar continua dezvoltarea AI fără limite și cu riscuri pentru toată lumea.
Sursa: Reuters
Foto: Tobias Arhelger | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.