Țițeiul european de referință (BRENT) se tranzacționează luni dimineața, pe piețele internaționale la peste 90 de dolari pe baril, aproape de închiderea de vineri. Traderii recepționează tensiunea din Orientul Mijlociu, în așteptarea unei invazii terestre în Gaza, ce poate duce la extinderea conflictului și chiar la implicarea Iranului, ceea ce ar complica rutele de aprovizionare.
În același timp, cotația de referință a gazelor europene (TTF Amsterdam) a urcat la aproape 54 de dolari pe MWh, în creștere semnificativă față de acum o săptămână, când Hamas a atacat Israelul, declanșând ceea ce se profilează a fi un război de amploare și de durată.
Deși țările UE au depozitele pline deja, în proporție de peste 90%, în cazul unei ierni geroase acestea sunt folosite numai pentru creșterea presiunii din conductele de aprovizionare. Europa depinde nu numai de aprovizionarea cu gaze prin Turcia și Orientul Mijlociu, dar conflictul poate perturba și aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate.
Sursa datelor: Trading Economics
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.