În vârstă de 92 de ani, Murdoch va fi înlocuit din noiembrie de fiul său cel mare, Lachlan Murdoch, în prezent co-președinte al News Corp. Averea sa este estimată la peste 20 de miliarde de dolari.
“Toată viața mea am fost preocupat zilnic de știri și idei, iar asta nu se va schimba. Dar este momentul potrivit pentru mine să preiau alte roluri”, a scris Rupert Murdoch într-o scrisoare către angajați, potrivit WSJ, publicație care face parte din corporația sa. Ziarul său mai scrie că, în ciuda statutului său internațional, “Murdoch s-a considerat tot timpul un străin, un non-conformist care s-a opus tuturor, pe ambele maluri ale Atlanticului”.
Murdoch face un pas înapoi într-un moment important în care ambele aripi ale imperiului său media – cea de știri și cea de entertainment – se confruntă cu provocări fundamentale. News Corp, proprietarul The Wall Street Journal, Times of London și al altor publicații, încearcă să găsească formula potrivită pentru a supraviețui într-o lume în care presa este digitală, iar publicațiile se finanțează mai mult prin reclamă decât prin abonamente.
Murdoch a moștenit în tinerețe o mică afacere cu ziare din Australia și a transformat-o apoi într-un colos global, cumpărând sau creând de la zero mărci emblematice precum Fox, în SUA sau Sky în Marea Britanie. De departe cel mai controversat post al său, Fox News a atras un public conservator loial, dar și critici înverșunate din partea liberalilor.
Murdoch a fost la un pas de faliment în 1990, dar cea mai mare provocare a venit recent, când televiziunea Fox News a pierdut procesul cu compania care face mașinile de vot din SUA, după ce în emisiunile sale gazdele și invitații Fox au susținut că alegerile din 2020 ar fi fost falsificate, deși realizatorii și producătorii nu credeau cu adevărat asta. Fox a fost de acord în acest an să plătească 787,5 milioane de dolari pentru închiderea litigiului, dar mai are încă un proces similar pe rol. De altfel, criticii săi au spus că procesul arată un compromis grav făcut pentru audiență și bani, în detrimentul democrației și al adevărului.
Foto: Zhukovsky / Laurence Agron / Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.