Clément Beaune, ministrul francez al Transporturilor, a declarat că “epoca tarifelor aeriene la prețuri foarte mici a luat sfârșit” adăugând că va prezenta și colegilor săi din UE această propunere. “Bilete de avion la 10 euro, într-o perioadă de tranziție ecologică – acest lucru nu mai este posibil. Acest lucru nu reflectă prețul pe care îl punem pe planetă”, a declarat aceasta într-un interviu pentru presa franceză.
Astfel, oficialul va propune scumpirea biletelor de avion și impunerea unui prag minim al prețurilor, în Franța și în toată Uniunea Europeană. Acesta mai argumentează că motivul majorării nu este “pentru plăcerea de a taxa”, ci “pentru a finanța investițiile în tranziția ecologică și transportul feroviar”.
Călătoriile cu trenul au devenit, în unele cazuri, mai scumpe decât cele cu avionul. Potrivit unui raport Greenpeace publicat în iulie, biletele de tren sunt în medie de 2,6 ori mai scumpe în Franța decât cele de avion.
În mai, Franța a interzis zborurile interne pe distanțe scurte, acolo unde există alternative cu trenul, în încercarea de a reduce emisiile de carbon. Totuși, doar trei rute de avion au intrat sub incidența noii legi, astfel că măsura nu a fost considerată un succes.
Sursa: The Telegraph
Foto: Carlosphotos | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.