Raportul realizat de Greenpeace compară prețurilor biletelor de tren cu cele de avion de pe 122 de rute europene, în nouă perioade diferite ale anului. În majoritatea cazurilor, costul biletelor de tren este dublu față de cel al avionului, iar pe ruta feroviară care leagă Marea Britanie de Europa, Eurostar, biletele erau și de patru ori mai scumpe decât cele de avion. De asemenea, în Spania, care beneficiază de un sistem feroviar bine dezvoltat și de mare viteză, prețurile călătoriilor cu trenul erau cu 71% mai mari decât în cazul curselor aeriene.

Cele mai mari diferențe de preț s-au înregistrat pentru călătoriile de ultim moment. Pentru o călătorie de la Londra la Barcelona, în luna mai, rezervând biletele cu două zile înainte de plecare, costul trenului a fost de 384 de euro față de 12,99 de euro pentru un zbor cu Ryanair, de 30 de ori mai scump.

Ruta Londra – Barcelona este a treia cea mai populară rută aeriană pe distanță scurtă din Europa – peste 3,36 milioane de persoane în 2019, potrivit Greenpeace, care adaugă că înlocuirea acestor zboruri cu călătorii pe calea ferată ar fi redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 461 de mii de tone, echivalentul emisiilor anuale a peste 300 de mii de mașini. În ceea ce privește liniile feroviare principale din Europa, 60% din rețeaua feroviară este deja electrificată și 80% din trafic circulă pe aceste linii. Pe liniile mai puțin tranzitate circulă trenuri diesel.

Pe lângă durata mai scurtă a călătoriilor și prețul mai redus al biletelor, companiile aeriene pun biletele mai repede la vânzare. Biletele de tren nu pot fi cumpărate, în multe cazuri, decât cu două-trei luni înainte pentru astfel de rute. Țările cu cele mai scumpe bilete de tren, în comparație cu transportul aerian au fost Marea Britanie, Spania, Belgia, Franța și Italia. În Europa Centrală și de Est, prețul călătoriilor cu trenul este mai mic, dar și durata călătoriilor este mai mare, iar conexiunile și serviciile oferite sunt mai dezamăgitoare.

În ceea ce privește călătoria cu avionul, există și o serie de costuri suplimentare, precum cele pentru bagaje sau pentru a ajunge la aeroport, care de cele mai multe ori este în afara orașului. Avioanele sunt responsabile pentru aproximativ 2,5% din emisiile cu efect de seră eliminate în atmosferă. Numărul emisiilor medii este de aproape cinci ori mai mare față de cele ale trenurilor, conform cifrelor Agenției Europene de Mediu.

Greenpeace subliniază că aviația a fost sursa cu cea mai rapidă creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa între 2009 și 2019, cu o creștere de până la 29% de-a lungul deceniului. În ciuda acestui fapt, în 2019, cea mai poluată rută aeriană a fost Edinburgh – Londra, care cu trenul poate fi străbătută în patru ore și jumătate, dar la un preț dublu.

Biletele de avion sunt mai ieftine deoarece, spre deosebire de transportul feroviar, industria aviatică beneficiază de scutiri de taxe, precum cea de kerosen. Matteo Mirolo, ofițer de politici aviatice la Transport & Environment, a explicat că, în ciuda declarațiilor conform cărora cei din industria aviatică au flote cu emisii mai reduse, acestea rămân extrem de poluante.

Raport integral pe CNN

Sursa Foto: Natalia Bratslavsky / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday