O investigație făcută de un grup de experți europeni și citată de Politico arată că, deși sancțiunile aplicate Rusiei de către Occident au fost eficiente în ceea ce privește reducerea exporturilor directe, a crescut volumul importurilor rusești prin țările care nu au sancționat Moscova. Specialiștii au aflat că în Rusia continuă să ajungă telefoane mobile, computere și, posibil, chiar microcipuri, aparent redirecționate prin Turcia, Kazahstan, Armenia și alte state. De asemenea, tehnologii sensibile, precum drone, au ajuns pe teritoriul Rusiei prin intermediul statelor din Asia Centrală cu ajutorul unor companii locale fondate de proprietari ruși.
Din acest motiv, UE va începe să ia măsuri pentru a “pedepsi” aceste țări despre care află că ajută Rusia, în ciuda sancțiunilor de care este vizată. Dacă țări terțe nu respectă sancțiunile occidentale împotriva Moscovei sau nu pot explica o creștere bruscă a comerțului cu bunuri interzise, acestea vor fi la rândul lor sancționate.
Multe țări din UE sunt sceptice în privința acestei măsuri, deoarece se tem că ar afecta relațiile diplomatice și ar determina statele terțe să devină mai apropiate de Rusia și China. Berlinul propune, drept opțiune mai bună, concentrarea asupra companiilor proprietarilor ruși. Pentru a asigura statele membre UE, Comisia a introdus garanții suplimentare. Cea mai recentă versiune a propunerii de sancțiuni stabilește o abordare mai atentă, treptată, înainte de a viza țările terțe. Concret, sancționarea acestor țări ar fi o măsură “excepțională, de ultimă instanță”, care ar fi aplicată doar în cazul în care “măsurile alternative luate ar fi ineficiente”.
Țările UE speră să ajungă la un acord asupra pachetului săptămâna viitoare, înainte de adunarea de pe 7 iunie.
Sursa: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.