În scrisoarea adresată ONU, președintelui american Joe Biden și președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, peste 130 de parlamentari arată că “decizia de a-l numi ca președinte al COP28 pe directorul general al uneia dintre cele mai mari companii de petrol și gaze din lume, o companie care a anunțat recent că intenționează să adauge 7,6 miliarde de barili de petrol la producția sa, în următorii ani, reprezentând a cincea cea mai mare creștere din lume, riscă să submineze negocierile“.
Sultan Al Jaber, director al companiei petroliere de stat Abu Dhabi National Oil Company, ar trebui să conducă lucrările conferinței COP28 din acest an, care va avea loc în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie în Emiratele Arabe Unite. Încă de la momentul anunțului au apărut controverse, deoarece parlamentarii din SUA și Europa susțin că “societățile de combustibili fosili exercită o influență nejustificată asupra negocierilor”.
De 27 de ani, aceste summituri ale ONU, la care statele lumii ar trebui să ia decizii privind combaterea încălzirii globale, ratează stabilirea unor decizii foarte concrete. “Lăcomia corporatistă și minciunile lobbyiștilor ne-au condus în această criză climatică. Trebuie să împiedicăm interesele private să se amestece în politică și să ne redobândim proprietatea asupra viitorului nostru“ a declarat Manon Aubry, unul dintre semnatarii scrisorii.
Dar Al Jaber a primit susținere din partea unor influenți politicieni din SUA și UE, care au considerat că, din contră, cariera sa de 20 de ani în domeniul energiei regenerabile i-ar oferi experiența necesară pentru a conduce COP28. Vicepreședintele UE, Frans Timmermans, care este responsabil de “European Green Deal” a declarat că Al Jaber este “extrem de bine poziționat pentru a ne conduce spre o conferință de succes“.
Sursa: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.