Potrivit autorităților americane, Jack Teixeira lucra ca profesionist IT la o bază militară din Massachusetts și s-a folosit de autorizația sa strict secretă pentru a împărtăși informații secrete ale Pentagonului cu alte persoane, printre care și cetățeni străini. Procurorii explică faptul că unul dintre grupurile de Discord avea peste 150 de utilizatori, iar printre membri se aflau și persoane care au declarat că locuiesc în alte țări și ale căror conturi au adrese de internet străine. 

Investigațiile arată că tânărul obișnuia să se laude pe grupurile online cu cât de multe informații clasificate știe și că era conștient de consecințe juridice ale unor astfel de acțiuni. De asemenea, acesta a fost sancționat de colegi în septembrie anul trecut, pentru că nu ar fi respectat regulile de utilizare a sistemelor clasificate și ar fi luat notițe în interiorul unei încăperi special concepute pentru a gestiona materiale clasificate sensibile, deși acest lucru este interzis. La o lună după incident, a fost instruit să înceteze orice tentativă de a afla informații suplimentare despre documentele clasificate, însă anchetatorii au aflat că Teixeira a ignorat acest lucru.

Avocații săi susțin că tânărul ar trebui să fie eliberat pe cauțiune, însă, potrivit procurorilor federali, acesta ar putea să dețină încă documente clasificate pe care anchetatorii nu le-au găsit, iar guvernele străine ar putea încerca să-l recruteze pentru a afla ce știe. Tânărul militar, care făcea parte din Garda Națională Aeriană, a fost arestat luna trecută, după ce a făcut publice pe un grup de Discord documente clasificate ale Pentagonului. Acesta urmează să se prezinte vineri în fața judecătorilor, care vor decide dacă tânărul ar trebui să rămână în spatele gratiilor în așteptarea procesului. Fostul militar riscă până la 25 de ani de închisoare.

Sursa: WP

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday