Update: Oficialii americani au declarat pentru CNN că specialiştii au examinat sistemul Patriot și că acesta este încă operațional, iar radarul, unul dintre cele mai importante componente ale sale, nu a fost avariat. Mai spun că sistemul Patriot nu va trebui retras de pe câmpul de luptă pentru reparații.

Oficialii americani nu au precizat cu exactitate ce parte a sistemului antiaerian a fost avariată sau dacă a fost lovit direct de rachete sau de bucăţile împrăştiate ale acestora. Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene din Ucraina a declarat că sistemul Patriot, fabricat în SUA, nu ar fi putut fi distrus de o rachetă Kinjal. “Nu vă faceți griji în legătură cu soarta sistemului Patriot. Din punct de vedere tehnic, Patriot este un… sistem”, a explicat acesta, precizând că Patriot este format din componente care pot fi amplasate la distanță unele de altele.

Știrea inițială:

Lovirea uneia sau a mai multor componente ale sistemului antiaerian Patriot care apără zona Kievului provoacă în continuare ample dezbateri, iar comunicarea pe acest subiect a fost preluată la cel mai înalt nivel. Președintele Zelenski a vorbit ieri despre eficiența acestuia, subliniind că toate rachetele Rusiei au fost interceptate, ceea ce, implicit, asta ar putea fi interpretat că sistemul Patriot nu a fost lovit.

În Rusia, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, s-a lăudat cu faptul că armata sa ar fi “distrus” bateria Patriot în atacul de luni noaptea de la Kiev, precizând că ucrainenii nu ar fi putut intercepta șase rachete Kinjal (hipersonice), pentru că Rusia a lansat “de trei ori mai puține”.

Pe de altă parte, Reuters și CNN citează un oficial militar american, sub condiția anonimatului, care spune că bateria Patriot, care este compusă din mai multe elemente plasate la o anumită distanță unele față de altele, ar fi putut suferi avarii în timpul atacului de luni noaptea și că SUA evaluează dacă aceste componente trebuie înlocuite sau pot fi reparate.

Componentele unei baterii Patriot, așa cum sunt prezentate de producătorul Raytheon, cu precizarea că aceasta poate avea mai multe lansatoare de rachete:

La Kiev, secretarul Consiliului Național de Securitate, Oleksei Danilov, a cerut cetățenilor să nu mai publice filmări cu tirurile antiaerienei, trădând poziționarea acesteia: “Este inacceptabil, iar cei care fac acest lucru vor fi trași la răspundere”, a mai spus oficialul ucrainean.

Filmul respectiv pare a sugera că unul dintre lansatoarele de rachete ale sistemului Patriot ar fi putut fi avariat de atacul “dens” cu rachete Kinjal și Kalibr al rușilor.

Între timp, Olanda și Belgia se alătură Marii Britanii și anunță că vor începe antrenamentele de pregătire a piloților ucraineni pe avioane F-16. Discuțiile din marja Consiliului European de la Reykjavik par a duce la formarea unei așa-numite “Coaliții F-16”, care să pregătească și în final să ofere Ucrainei achiziționarea de avioane de luptă americane. Marți seara, președintele Volodimir Zelenski a anunțat, de asemenea, că Franța, Marea Britanie și Olanda fac parte din această coaliție, căreia i s-a alăturat între timp și Belgia.

Surse: Reuters, CNN, ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday