Dacia a vândut 171.789 de unități în primele trei luni ale anului, iar cota sa de piață s-a majorat cu 0,8 puncte procentuale, până la 4,6%. Potrivit companiei, este cea mai puternică ascensiune a cotei din rândul celor 30 de mărci incluse în clasamentul ACEA.

Dacia Sandero este modelul cu cele mai multe vânzări către clienții persoane fizice de pe continent, vânzările sale urcând cu 26%. În schimb, cele ale Duster s-au apreciat cu 24%. Au fost livrate și 23 de mii de unități Jogger, modelul hibrid intrat la vânzare la începutul anului.

Pe piața românească, Dacia a vândut 13.651 de unități, iar fiecare dintre modelele sale au fost lider de piață pe segmentul corespunzător. În țară, cota de piață s-a ridicat la 33%, în creștere cu 9,8 puncte procentuale față de primele trei luni din 2022. Dacia Spring are o cotă de piață de 48,5% pe segmentul vehiculelor electrice.

În Franța, vânzările Dacia s-au majorat cu 32% până la aproape 39 de mii de unități. Marca românească este a treia în clasamentul național al vehiculelor de persoane. În Italia și Germania, livrările au crescut cu circa 30% comparativ cu primele trei luni din 2022, iar în Spania cu 140%.

Foto: Facebook/@DaciaRomania

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday