Studiul realizat de Institutul Francis Crick și publicat în revista Nature arată că rămășițe ale unor virusuri vechi, care acum fac parte din ADN-ul uman, se activează atunci când celulele canceroase scapă de sub control și transmit un semnal de alarmă sistemului imunitar, care începe să lupte împotriva lor.  

Echipa de cercetători crede că, inițial, aceste virusuri erau responsabile de îmbolnăvirea oamenilor de cancer. Pe parcursul evoluției umane însă și-au pierdut din proprietăți, ceea ce a dus la inversarea procesului. Astfel, virusurile transmit acum informații către sistemul imunitar, care începe producția de anticorpi. 

Oamenii de știință plănuiesc să valorifice descoperirea și să încerce să dezvolte un vaccin prin care să stimuleze sistemul imunitar să lupte mai mult pentru vindecarea cancerului sau chiar să prevină dezvoltarea bolii.

Descoperirea a fost făcută după ce, cercetătorii au observat că în jurul anumitor celulele canceroase de la nivelul plămânilor se adună celule B care încetinesc dezvoltarea bolii. Celulele B sunt parte a sistemului imunitar și sunt cunoscute pentru rolul pe care îl au în organism în lupta împotriva infecțiilor. 

Cercetătorii implicați în studiu au explicat că o astfel de reacție a sistemului imunitar se datorează capacității acestuia de a recunoaște inclusiv rămășițe ale retrovirusurilor endogene care pot fi monștenite de la o generație la alta. 

Conform BBC, 8% din ADN-ul uman își trage originile din anumite virusuri, ale căror rămășițe s-au conservat la nivelul acestuia de-a lungul timpului și pentru care poate fi acum creată imunitate. 

Retrovirusurile au fost asimilate la nivelul ADN-ului în mai multe serii. O parte a acestora sunt retrovirusuri care au devenit parte integrantă a ADN-ului uman în urmă cu zeci de milioane de ani și care se găsesc și în structura genetică a altor mamifere precum maimuțele, iar altele au intrat în structura genetică umană în urmă cu câteva mii de ani. 

Cercetătorii implicați în studiu au explicat că sunt necesare studii suplimentare pentru a dezvolta un vaccin cu adevărat eficient împotriva cancerului, însă descoperirea oferă un punct de pornire în acest sens. 

Sursa: BBC

Sursa foto: Kateryna Kon | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday