Compania de Drumuri și Poliția Română anunță închiderea circulației pentru toate categoriile de autovehicule, din cauza fenomenelor meteorologice. Măsura a intrat în vigoare miercuri la ora 21:30.
CNAIR precizează că măsura se aplică inclusiv mijloacelor de transport persoane, așa că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricțiilor instituite.
Conform Poliției, joi dimineață, la ora 8.30, mai sunt închise circulației:
Toate drumurile publice din afara localităților din județele Botoșani și Iași;
- DN 2 Bacău – Hârlești, județul Bacău;
- DN 2F Buhoci – Străminoasa, județul Bacău;
- DN 15D Roman – Piatra Neamț, județul Neamț;
- DN 15B Tg Neamț – Cristesti, județul Neamț;
- DN 15C Tg Neamț – Tarzia, județul Neamț;
- DN 2 Secuienii Noi – Nisiporesti, județul Neamț;
- DN 2 Fălticeni – Siret, județul Suceava;
- DN 17 Suceava – Păltinoasa, județul Suceava;
- DN 17A Rădauti – Dornești, județul Suceava;
- DN 29 Suceava – Botoșani, județul Suceava;
- DN 2H Rădăuți – Vicovu de Jos, județul Suceava;
- DN 17A Rădăuți – Marginea, județul Suceava;
- DN 2K Solca – Milișăuți, județul Suceava.
Drumuri naționale cu circulație restricționată pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone:
- DN 2 Secuienii Noi – Nisiporești, județul Neamț;
- DN 2 Nisiporești – Moțca, județul Iași.
ANM a extins Codul Roșu de viscol și ninsori până joi la ora 10, valabil pentru mai multe localități din județele Iași, Suceava, Neamț și Botoșani. Se vor semnala viscol puternic, cu rafale de 75…85 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.