Designul la care NASA și Boeing lucrează, combinat cu cele mai eficiente motoare aflate în circulație, ar putea reduce cu până la 30% consumul de combustibil și nivelul emisiilor poluante produse de aeronave, precizează NASA. Conceptul Transonic Truss-Braced Wing, care face parte din proiectul “Sustainable Flight Demonstrator”, se bazează pe dezvoltarea unor aripi alungite și subțiri, stabilizate de niște stâlpi de metal care leagă diagonal aripile de restul aeronavei.
CNN explică faptul că designul creează mai puțină rezistență, care se traduce printr-un consum mai mic. Proiectul “Sustainable Flight Demonstrator” va încorpora în industria aviației și alte tehnologii inovative care au în vedere reducerea emisiilor.
“Ne propunem ca parteneriatul NASA cu Boeing, de a produce și testa cu succes o astfel de aeronavă, să ajute la dezvoltarea unor viitoare aeronave comerciale, mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, cu beneficii pentru mediu, industria aviației și pentru pasagerii din întreaga lume. Dacă vom avea succes, avioanele comerciale vor beneficia de această tehnologie în jurul anului 2030”, a declarat Bill Nelson, Administratorul NASA.
CNN scrie că primul zbor test al aeronavei va avea loc în 2028. Bill Nelson a mai precizat că urmărește ca aceste noi aeronave să reprezinte jumătate din avioanele comerciale în activitate. Companiile aeriene se bazează în mare parte pe aeronave cu un singur culoar între rândurile de scaune, care sunt responsabile pentru aproape jumătate din emisiile poluante produse de industria aviației, la nivel mondial.
În același timp, pe plan intern, dezvoltarea de noi tehnologii în vederea reducerii consumului și a emisiilor poate sprijini și obiectivele SUA de a atinge zero emisii de carbon până în 2050. Compania Boeing estimează că cererea pentru noile astfel de aeronave va crește cu până la 40.000 de unități, între 2035 și 2050.
NASA va aloca proiectului 425 de milioane de dolari în următorii șapte ani, iar Boeing și partenerii săi vor contribui cu 725 de milioane de dolari. Expertiza tehnică și facilitățile vor fi oferite de NASA, iar compania aeriană va redacta planul tehnic.
Surse Foto: NASA, Boeing
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.