UPDATE. Revolta a durat puțin peste trei ore. Forțele de ordine s-au regrupat și au intervenit, reușind să aresteze mare parte din persoanele care au luat cu asalt Parlamentul, Curtea Supremă și Președinția din capiala Brasilia.
Reuters observă că, dincolo de o breșă imensă de securitate, incidentul a subliniat polarizarea severă care încă stăpânește țara, la câteva zile după învestirea președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins pe Bolsonaro la alegerile din octombrie.
“Acești vandali, pe care i-am putea numi… fasciști fanatici, au făcut ceea ce nu s-a făcut niciodată în istoria acestei țări”, a spus Lula într-o conferință de presă la Sao Paulo, unde a fost evacuat în timpul incidentelor violente.
Știrea în forma inițială:
Mii de persoane, susținători ai fostului președinte Jair Bolsonaro, au pătruns în sediile instituțiilor, unde au vandalizat camere și obiecte de mobilier, incident care amintește de insurecția de la Capitoliul american din urmă cu doi ani. Potrivit presei mexicane, este vorba de aproape trei mii de persoane.
BREAKING: Bolsonaro supporters break into the National Congress in Brazil pic.twitter.com/EHyEbqf2FE
— BNO News (@BNONews) January 8, 2023
Poliția a folosit gaze lacrimogene și în prezent nu este clar dacă mai sunt persoane străine în sediile instituției, scrie și BBC.
Bolsonaro supporters have stormed the National Congress building in Brasilia against Lula’s government. pic.twitter.com/hqOCxXgsvG
— Merissa Hansen🇺🇸 (@merissahansen17) January 8, 2023
Mulți dintre protestatari contestă rezultatele alegerilor din 30 octombrie 2022, în urma cărora socialistul Lula da Silva l-a învins pe extremistul Jair Bolsonaro, atunci președinte în exercițiu. La fel ca și Donald Trump în urmă cu doi ani, și Bolsonaro a pus la îndoială rezultatul scrutinului și credibilitatea sistemului electoral, fără a aduce dovezi.
Aceste breșe de securitate au loc la circa o săptămână după învestirea lui Lula. Bolsonaro a plecat în Florida cu două zile înainte de a-și încheia mandatul, în vreme ce actualul președinte Lula a petrecut acest weekend în Sao Paolo. Nici cele două camere ale Parlamentului nu se află în sesiune de lucru.
#Brazil’s Supreme Court a few minutes ago, stormed by Bolsonaro fans.
Meanwhile, @jairbolsonaro is basking in Florida’s balmy weather and greasy KFC. pic.twitter.com/aJAV80Z57v
— Robert Valencia (@rvalentwit) January 8, 2023
Partidul Muncitorilor, din care face parte Lula, a cerut Procuraturii Generale să ordone forțelor de securitate să ia toate acțiunile necesare pentru a stăpâni manifestanții.
Surse alternative: Reuters, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.