În perioada octombrie 2018 – mai 2022, purtătorul de cuvânt al Institutului pentru Sănătatea Mamei, și Copilului, Ștefănescu Bogdan Ion, i-a convins să întocmească și să semneze avize pentru șase contracte de achiziții încheiate între compania la care era acționar și Institut pe Brezan Florin Nicolaie, directorul medical atunci când a săvârșit faptele și ulterior manager al Institutului și pe Lesne Monica Mihaela, șefa biroului de achiziții.
Comunicatul integral:
BREZAN FLORIN-NICOLAIE, la data faptelor director medical (2018-2021) ulterior manager (2022) al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (șase acte materiale)
LESNE MONICA-MIHAELA, la data faptelor șefă birou achiziții în cadrul instituției publice menționate, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (trei acte materiale)
ȘTEFĂNESCU BOGDAN-IOAN, în prezent și la data faptelor purtător de cuvânt al instituției publice menționate și asociat al SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (șase acte materiale)
SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (șase acte materiale)
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2018 – mai 2022, inculpatul Ștefănescu Bogdan-Ioan, purtător de cuvânt al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, dar și acționar al SC Media Strategy & Conferences S.R.L., i-ar fi determinat pe directorul medical, ulterior managerul institutului, Brezan Florin și pe șefa biroului achiziții, Lesne Monica Mihaela, ambii coinculpați în cauză, să întocmească/avizeze/semneze, cu încălcarea legislației primare (OG nr. 119/1999 și Legea nr. 98/2016 ) o serie de documente pe baza cărora s-au încheiat șase contracte între institut și firma la care era acționar era purtătorul de cuvânt al aceluiași institut.
Mai mult, în calitate de firmă prestatoare, inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL nu ar fi avut capacitate profesională să onoreze serviciile contractate, respectiv ”Servicii de organizare evenimente/conferințe” și ”Servicii de promovare și publicitate”.
Ca urmare a activităților descrise, s-ar fi produs un prejudiciu de 1.107.512 lei în dauna Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, suma respectivă reprezentând folos necuvenit pentru inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL.
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu” a comunicat faptul că se constituie parte civilă.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor tuturor inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.