Procurorii DNA explică faptul că, în perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, medicul Virgil Musta, unul dintre cei mai reputați epiodemiologi și o voce cunoscută în timpul pandemiei, ar fi determinat cu intenție trei asistente medicale ale spitalului Victor Babeș din Timișoara să “presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică”.
Concret, DNA transmite că cele trei asistente medicale au fost determinate de Virgil Musta, în mod direct sau prin intermediul medicului societății comerciale în cauză, Manolescu Diana Luminița, să “preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private utilizând o casă de marcat mobilă. Cele trei asistente au prestat zilnic între orele 07:00 – 10:00 servicii medicale pentru compania în cauză”.
Procurorii anticorupție mai arată, în comunicatul de presă: “La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente. Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului”.
Potrivit DNA, prejudiciul cauzat Spitalului Victor Babeș depășește 12.178 de lei, iar societatea la care este asociat Virgil Musta ar fi obținut în mod ilegal 172.508 de lei. Procurorii au pus sechestru pe suma de 12 mii de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.